Pentru suflet

Mai poate fi Dumnezeu dragoste intr-o lume rea si pacatoasa?

Dumnezeu-Dragoste Dumnezeu ramane credincios indiferent de optiunea omului de a face bine sau rau, de a-l  injura sau glorifica, de a-l primi sau respinge. Biblia spune:

’’ Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.’’ Ioan 3:16

Raman mereu fermecat de dragostea lui Dumnezeu pentru ca nu o inteleg. Niciodata nu o sa putem pricepe dragostea lui Dumnezeu. Niciodata nu o vom putea bate in cuie teologice sa spunem: “Dragostea lui Dumnezeu este…,” ca o formula de matematica.

Exista astazi doua tendinte ciudate in bisericile crestine. Exista doua extreme puternice si amandoua fac foarte mult rau in biserica.

De cele mai multe ori, in momentul cand cineva a pacatuit, preotii dau canoane cu sutele sau mai rau, enoriasi sunt pusi sa plateasca sume de bani pentru fiecare pacat. Traim intotdeauna cu spaima asta, a pacatului care nu mai are nici o iertare, a unui Dumnezeu drept al Vechiului Testament ce omoara femei, copii si barbati cu cetati arse si nimicite.

In partea cealalta traieste biserica plenara, intr-un sentiment al unei dragoste ieftina a lui Dumnezeu. O dragoste in care nu conteaza cum traiesti, nu conteaza cum vorbesti, nu conteaza cum umbli si ce faci. De partea asta sta bunul si simpaticul Dumnezeu, care n-are alta treaba in universul acesta decat sa ne astepte infrigurat ca noi sa pacatuim ca apoi El sa ne ierte.

Vreau sa va spun ca dragostea lui Dumnezeu nu s-a pus pe cruce cu leocoplast, ci cu cuie. Vreau sa intelegeti, ca daca pe noi mantuirea nu ne-a costat nimic decat un “da”, si putina apa intr-un baptistier, pe Dumnezeu L-a costat totul. Si cand zic totul, ma refer la Hristos si e suficient atata.

N-ai cum sa intelegi dragostea lui Hristos. N-am cum sa pricep nici eu. Sunt tributar al acestei dragoste a lui Dumnezeu. Ma uit in ochii celor dragi, celor ce ma iubesc si îi iubesc si vad dragostea Lui. Ma uit in ochi oamenilor si vad dragostea Lui. Nu am cum sa va explic dragostea Lui. Numai cine a trait-o poate sa stie asta. Nu pot intelege dragostea lui Dumnezeu pentru ca nu pot intelege aceste cuvinte:

Cautati-l pe cel ce M-a scuipat si spuneti-i ca are un loc in Imparatia Mea.

Cautati-l pe cel ce a facut cununa de spini si spuneti-i care are o cununa in Imparatia Mea fara nici un  spin.

Cautati-l pe cel ce a luat trestia si M-a lovit si spuneti-i ca are un toiag de domnie in Imparatia Mea.

Cautati-l pe cel ce M-a strapuns cu sulita si spuneti-i ca exista o alta cale de a ajunge la inima Mea.

Cautati-l pe cel ce a batut cuiele in mainile si picioarele Mele si spuneti-i ca are mangaierile Mele pe crestetul lui.

Cautati-l pe cel ce a batut in batjocura tablita cu Numele Meu ca am in ceruri o fila in cartea vietii pe care scrie ’’IERTARE’’.

Cautati-i pe cei ce au strigat ‘’RASTIGNESTE-L’’ si spuneti-le ca intr-o zi Ma vor auzi spunand: ‘’VENITI BINECUVANTATI TATA-LUI MEU…’’

Cautati-l pe cel care Mi-a dat sa beau otet si spuneti-i ca Eu sunt Apa Vie, iar cel ce va bea din Apa Vietii va trai vesnic.

Cautai-i pe preotii cei mai de seama si spuneti-le ca cei ce cred in Cel rastignit la Golgota vor fi ’’O SEMINTIE ALEASA SI O PREOTIE IMPARATEASCA’’.

Cautati-i pe toti si spuneti-le ca Acela ce s-a jerfit VINE IN CURAND!

Daca…crestinismul dauneaza grav confortului

    OLYMPUS DIGITAL CAMERA
         Adesea auzim sintagma „caută o biserică în care să te simți bine“ de parcă Biserica lui Hristos e asemenea unui tren cu multe vagoane de dormit, nouă rămânându-ne doar sarcina de-a căuta cel mai dotat vagon în care să ne „simțim bine“, confortabili. De fapt ce este creștinismul? S-au dat atâtea definiții care mai de care mai sofisticate, academice, mai grele pentru unele urechi. Creştinismul, după umila mea părere, e o morgă pentru cei vii. Odată intrat în el, începi să miroși a putrefacție. Există și opțiunea, tristă de altfel, de-a nu mirosi a putrefacție, ba din contră parfumul dulce al firii să ne gâdile nările, dar dacă aici nu vom mirosi a putrefacție, vom mirosi dincolo a ars. Ne vom prăjii o veșnicie pe grătarele Iadului. Aici, rugați-vă să ne crească unghiile ca la morți, și odată crescute trebuie împlântate în cruce, pentru că în lume bate-un vânt năprasnic. Creștinismul e arta de-a muri constant. Zi după zi. Strop cu strop până n-o mai rămânea deloc. “De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.” (2 Timotei 3:12) Prigoniți în primul rând de către propria fire, de sinele propriu. Despătimirea e un proces anevoios. Îndumnezeirea firii dezdumnezeite e măcinare, fierbere, luptă. E război… și la război nu vii cu ojă pe unghii.

   “În lume veți avea necazuri…“ Necazuri… nu conforturi. Noi, pe cei proaspeți ieșiți din baptistiere îi întâmpinăm cu flori, cu zâmbete și pupături. Le dăm certificate de botez semnate de pastor, de prezbiter, de diacon, de liderul de tineret, de liderul de adolescenţi… să nu cumva să uitați vreun lider netrecut. Când de fapt ar trebui să le urăm „Bine ați venit în bârlogul tigrului!“. Antonie de Suroj spunea: „A-L întâlni pe Dumnezeu înseamnă a intra în “bârlogul tigrului” – Dumnezeu nu este o pisicuţă, ci un tigru. Lumea lui Dumnezeu este un domeniu periculos.” La Dumnezeu nu mergem ca să ne simțim bine, la El mergem ca să ne mântuim din lumea aceasta insuportabilă, în care să fi om e din ce în ce mai greu. Hristos n-a venit să ne dea garoafe… ci cruci pe care să le purtăm. Apostolii nu și-au încheiat misiunea ieșind la pensie pe insula Creta, așteptând Parusia, venirea Domnului, bând cocktail-uri și bronzându-se la soare. Au fost bătuți până la moarte, crucificați, jupuiți de vii, decapitați. Ei nu aveau pretenția la confort și nu umblau cum umblăm noi ca bezmeticii după bisericile „unde să ne simțim bine”. Specialist în conforturi mentale, trupești, comoditate și lux e satana. El nu-ți cere să gândești, să te frămânți. El vrea doar să consumi. Bere. Vin. Femei. Programe tv. Programe religioase mega confortabile.

    Hristos ne vrea frământați, zbuciumați, și cum am putea fi altfel când viața e prea scurtă și (în) noi avem atât de lucru. „Creştinismul e liniștea de-a te ști neliniștit”… parafrazându-l pe Paisie Olaru de la Sihla. Și atunci de unde acest creștinism teatral, această parodie religioasă în care ne jucăm rolul de creștini avizi după confort și binecuvântări și-n care actor principal e un fals Hristos ce împarte lumii invitații la cafea.

   Atenție!!! Trăim vremurile când se fabrică intens hristoși mincinoși, prooroci mincinoși, biserici mincinoase. Fără o minuțioasă cercetare și discernere, Iadul va fi plin de „creștini” cu Biblii de lux în mână. Hristoase, ai milă de noi!

  Preluat de pe http://www.ciresarii.ro

Dumnezeu vs.stiinta 

     Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie.
Sa va explic care este conflictul intre stiinta si religie.

2808026-256-kb8993f9c      Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare
– Esti crestin, nu-i asa, fiule?
– Da, domnule, spune studentul.
– Deci crezi in Dumnezeu?
– Cu siguranta.
– Dumnezeu este bun?
– Desigur, Dumnezeu este bun.
– Este Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
– Da.
– Tu esti bun sau rau?
– Biblia spune ca sunt rau.
 Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin.
– Uite o problema pentru tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca.Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
– Da, domnle. As incerca.
– Deci esti bun.
– N-as spune asta.
– Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu.
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
– El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus este bun? Poti raspunde la asta? Studentul tace.
– Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze. Hai sa o luam de la capat, tinere.Dumnezeu este bun?
– Pai…, da, spune studentul
– Satana este bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare:
– Nu.
– De unde vine Satana?
– Studentul ezita. De la Dumnezeu.
– Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
– Da, domnule.
– Raul este peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
– Da.
– Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu este rau.
– Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista? Studentul se foieste jenat.
– Da.
– Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.
– Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
– Da, domnule profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pentru a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?
– Nu, domnule. Nu L-am vazut.
– Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
– Nu, domnule, nu l-am auzit.
– L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit?
Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
– Nu, domnule, ma tem ca nu.
– Si totusi crezi in el?
– Da.
– Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
– Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea. Da, credinta, repeta profesorul. Aceasta este problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pentru o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
– Domnule profesor, exista caldura?
– Da.
– Si exista frig?
– Da, fiule, exista si frig.
– Nu, domnule, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta. Studentul incepe sa explice.
– Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”.Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect este demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura este cea care face ca un
corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.
Vedeti, domnule, frigul este doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu este opusul caldurii, domnule, ci doar absenta ei.
Clasa este invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan. Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
– Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce este noaptea daca nu intuneric?
– Din nou raspuns gresit, domnule. Intunericul nu este ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi
un semestru bun.
– Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
– Vreau sa spun ca premisele dvs. filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia trebuie sa fie si ea gresita.

De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. Gresite?
– Poti explica in ce fel?
– Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul. Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Domnule, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar nimeni nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea este opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu este opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, domnule profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?
– Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
– Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, domnule?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.
– Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator? Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
– Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineaori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. Este vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. Este cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, domnule – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs., domnule?
Acum, clasa este cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
– Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu.
– Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, domnule, exista raul? Acum nesigur, profesorul raspunde:
– Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La aceasta, studentul a replicat:
– Raul nu exista, domnule, sau cel putin nu exista in sine. Raul este pur si simplu absenta lui Dumnezeu. Este ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina. Profesorul s-a asezat.

1 Aprilie, ziua internaţională a minciuni

     Minciuna-este-ca-uleiul-pluteste-pe-surrprafata-adevaruluiEi asta e prea de tot, chiar o păcăleală să fie păcat?de unde provine această „frumoasă” poveste?

       1 Aprilie – Ziua păcălelilor este o zi în care se fac diferite farse sau păcăleli mai exact minciuni. Trimiterea la o întâlnire inutilă a prietenilor sau alte farse similare sunt cunoscute, în cele mai multe țări europene, încă din secolul XVI.

       Una din numeroasele explicații a acestei tradiții este următoarea: în anul 1564 regele Carol al IX-lea al Franței ar fi mutat serbarea Anului Nou de pe data de 1 aprilie pe data de 1 ianuarie. Întrucât la vechiul An Nou (1 aprilie) se obișnuia să se împartă cadouri, s-a continuat împărțirea de cadouri și după anul 1564, dar sub forma unor farse și glume nevinovate.

       În Franţa, Belgia, Italia şi Olanda o tradiţie de Ziua Păcălelilor – numită “poisson d’avril”, “pesce d’aprile!”, respectiv “aprilvis” (peştele lui aprilie) – constă în lipirea unui peşte din hârtie pe spatele unei persoane fără ca aceasta să-şi dea seama. Acest obicei se pare că datează din secolul al XVI-lea. Sărbătoarea “poisson d’avril” este încă marcată şi în Canada, dar şi în Portugalia şi Spania. Din zonele francofone, această sărbătoare s-a extins şi în zonele olandeze şi flamande, sub denumirea “aprilvis”.

       În Marea Britanie, Ziua Păcălelilor este marcată în anumite zone timp de două zile, persoana păcălită fiind numită “noddy”, în timp ce, în Scoţia, Ziua farselor este denumită în mod tradiţional “Hunt-the-Gowk Day”, având însă şi o altă semnificaţie – cea de sosire a primăverii (April cuckoo).

       În Polonia, ziua de 1 aprilie este una în care oamenii fac glume şi farse, iar “activităţile serioase” sunt de evitat.

       În unele ţări din sudul Statelor Unite se sărbătoreşte „ Săptămâna farselor”, care începe cu şapte zile înainte de ziua propriu-zisă a păcălelilor. Iată dar cu cătă adorare şi bucurie sărbătoresc oamenii această zi.

       Ce înseamnă a păcăli? A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza ne explică DEX-ul. Ce spune Biblia în această privinţă? Minciuna este un neadevăr, o declaraţie falsă cu scopul de a înşela pe cineva (Isaia 28:15).

        Minciuna a primit un nume nou „păcăleală”, iar numele autorului nu ne este străin, este cunoscut în toată lumea, iata ce spunea Isus: „voi aveti pe tata pe diavolul; si vreţi să împliniți poftele tatãlui vostru. El dela început a o fost ucigaș; si nu stă în adevăr, pentru că din el nu este adevăr. Ori de cîte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44). Diavolul este creatorul minciunii, el este minciuna. Prin minciună păcatul a intrat în lume, neascultarea Evei şi a soţului a atras consecinţe asupra rasei umane pănă în zilele noastre.

       Cine  sunt Eu Păcală?      

        Da-ţi vina pe guvern, pe politiciei, justiţie, poliţia care te amendează la 55 de km/h, medici care aşteptă mită, mereu da-ţi vina pe alţi dar cine este vinovatul? Aveţi o zi natională a minciuni, chiar internaţională şi sunteţi măndri, sunteţi bucuroşi de 1 aprilie, eu am creat-o. Aveţi de toate dar nu îl mai aveţi pe Dumnezeu. Eu păcală o duc bine, cu ajutorul meu poţi deveni bogat într-o nopte, chiar dacă eşti vinovat devi nevinovat, eu sunt avocatul. Dacă ai nevoie de ajutor păcală este gata sa te ajute, în orice situţie, în orice problemă, eu sunt cheia succesului. Păcală e omul de bază, el nu oboseşte niciodată, nu are somn, nu se duce la dentist să îşi repare dantura da nici la medic. Pe el nu îl doare nimic, este omul de bază în conducerea ţări şi în probleme de familie. Păcală este „Number One”, el nu duce lipsă de auditoriu dar nici de laudă. Este întodeauna primit cu bucurie în casele oamenilor unde primeşte rolul de conducător. Ia ascultaţi ce spune Eu Păcală: eu sunt invincibil, sunt cel mai puternic, domnesc de la întemeierea lumii şi sunt sursa tuturor păcatelor iar ziua de 1 aprilie mi-a fost închinată mie, mi-am căştigat încrederea la nivel internaţional. Numele meu adevărat este minciuna iar eu voi răsplăti cu mare drag tuturor celor care se folosesc de mine. Iată promisiunea răsplătirii mele:  „dar căt despre fricoși, necredincioși, scîrboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, si toţi mincinoșii, partea lor este iadul, care arde cu foc si cu pucioasă, adică moartea a doua.”( Apocalipsa 21:8). 

        Şti care este cea mai mare păcăleală pentru voi? 1 aprilie.

Un creştinism cu un Dumnezeu uitat

index

     Spune-mi!… la evanghelizarea făcută de Petru cine ia invitat să vină? Cine a împărţit invitaţii, afişe, ce solişti au cântat? Speranţa, Continental sau Gaither?… O mână de oameni care vorbeau în limbi necunoscute şi o predică de 10 minute a fost rezultatul a 3000 de persoane botezate în aceiaşi zi… nimeni nu a făcut reclamă, ei erau reclamă, erau produsul natural 100%. O epistolă scrisă cu slove mari, toţi oamenii se mirau de pocăinţa lor şi mergeau să vadă unde se adunau şi deveneau epistole. O pocăinţă care te face să îngenunchezi ca Anania şi Safira, o pocăinţă care te face să pleci în misiune fără bani în cont şi portofel în buzunar ca Pavel şi Sila, o pocăinţă care te face să îţi vinzi Mercedesul şi să cumperi două Microbuze T4, pentru tine şi fratele tău cu o familie mai numeroasă. Aşa era în primele secole de creştinism. Astăzi, trăim ca Iacov, o pocăiţă cu un Dumnezeu uitat. Nu existau catedrale de 50 milioane de euro şi nici mercedes Class SL, nici tramvaie cu 4 roţi şi nici medici care să te opereze de apendicită şi totuşi veneau cu grămadă în fiecare zi. Azi noi îi invităm şi tot nu vin, nu suntem lumină, suntem un tăciune care fumega şi provoacă durere ochilor. Îţi trebuie leucoplast ca să lipeşti ochi şi vată pentru urechi ca să nu priveşti spre predicatorii fără putere şi trăire cu predici rostite de 2 bani. O pocăinţă second hand, o pocăinţă ca şamponul în ochi şi uruitul roţilor de tren. O pocăinţă ca a lui Iacov trăind cu insigna: Am un Dumnezeu viu!…dar cu dumnezeii străini în casă.

        Nu am timp frate! Acesta este răspunsul majorităţii creştinilor din secolul XXI. Nu-i nimic, va veni într-o zi moartea la tine şi îţi va spune; „hai cu mine!” şi tu vei răspunde; „n-am timp!”, „nu-i nimic” îţi va răspunde, ”am eu timp”. Când Dumnezeu îţi taie calea vei face ca şmecherul Eutih, fantezii noi, să dormi pe fereastră şi să te trezeşti la sol, ce tare, nu? Cool îţi răspund tinerii, pare o poveste din basme de Ion Creangă.

       Şi totuşi nu sunt basme, e Biblia care ne revelează bunătatea lui Dumnezeu şi ne îndeamnă să ne întoarcem la Dumnezeul pe care l-am scos din societate, din parlament, din şcoli, din inimă şi viaţa noastră, să ne întoarcem la Dumnezeul adevărat, la creştinismul primar, la o religie adevărată, poate că va avea iarăşi milă de noi şi se va îndura spunând să mergem la Betel şi să zidim un altar pe care să punem focul rugăciunii să ardă necontenit. (Geneza 35:1)

Crucea veche si crucea noua

         Neanunţată şi prea puţin detectată, în cercurile evanghelice populare s-a strecurat o nouă cruce. Seamănă cu vechea cruce, dar este diferită. Asemănările sunt superficiale; deosebirile sunt fundamentale.

          Din această cruce nouă a izvorât o nouă filozofie a vieţii creştine, iar aceasta a produs o nouă tehnică de evanghelizare – un nou tip de servicii divine şi un nou tip de predicare. Noul evanghelism foloseşte acelaşi limbaj ca şi cel vechi, dar conţinutul lui nu mai este acelaşi, iar accentele sunt altele. Pentru inima firească şi mândră a lui Adam, ea înseamnă sfârşitul călătoriei. Ea producea efectul sentinţei impusă de Legea de pe Sinai. Crucea nouă nu este opusul rasei umane; din contră, este un prieten amabil şi, înţeleasă corect, ea este izvorul pentru un ocean de distracţie şi de plăcere inocenta. Ea îi permite lui Adam să trăiască fără deranj.

         Motivaţia vieţii lui rămâne neschimbată; el trăieşte tot pentru propria lui plăcere, numai că acuma se desfată cântând coruri şi privind filme religioase în loc de a cânta cântece sălbatice şi de a bea vodcă. Accentul este tot pe plăcere, deşi distracţia este acum la un nivel mai înalt, moral, dacă nu intelectual. Nouă cruce încurajează o abordare nouă şi completă diferită a lucrării misionare. Evanghelismul nu cere lepădarea vieţii celei vechi înainte ca cea nouă să fie primită. El nu predica contraste, ci similitudini. El caută să atingă coarda interesului public, arătând că noua credinţă nu are pretenţii neplăcute; din contră, ea oferă tot ceea ce oferă lumea, doar la un nivel mai ridicat.

          Exact lucrurile după care aleargă o lume inebunită de păcat sunt prezentate cu iscusinţă a fi exact lucrurile pe care le oferă evanghelia, doar că produsul religios este de o calitate mai bună.

          Nouă cruce nu îl sfâşie pe păcătos, ea doar îl redirecţionează. Ea îl călăuzeşte spre un mod de viaţă mai curat şi mai satisfăcător, salvându-i respectul de sine. Tipului declarativ ea îi spune: „Vino şi exprimă-te de partea lui Hristos.” Egoismul îi spune: „Vino şi laudă-te în Domnul.”

         Căutătorului de distracţii şi emoţii îi spune: „Vino şi bucură-te de satisfacţiile părtăşiei creştine.” Solia este împinsă în direcţia curentului la modă pentru a putea fi acceptată de public. Filozofia din spatele acestui gen de evanghelie poate fi sinceră, dar sinceritatea nu o poate salva de a fi falsă. Este falsă deoarece este oarbă. Ea pierde complet sensul crucii. Crucea veche este simbolul morţii. Ea reprezintă sfârşitul abrupt, violent, al fiinţei umane. Omul din timpul Romei care îşi lua crucea şi pornea pe drumul ei spusese deja la revedere prietenilor lui. El nu se mai întorcea acasă. Pleca pe un drum fără întoarcere. Crucea nu cunoştea compromisuri, nu modifica nimic, nu excludea nimic; ea omora complet şi pentru totdeauna. Ea nu încerca să păstreze relaţii bune cu victima. Ea lovea cu forţa şi cruzime, iar când îşi termină treaba, omul nu mai era. Rasa lui Adam este sub sentinţa de moarte. Nu există înţelegere sau evadare. Dumnezeu nu poate accepta roadele păcatului, oricând de inocente sau frumoase ar părea ele în ochii omului. Dumnezeu salvează individul lichidându-l şi apoi înviindu-l la o viaţă nouă. Evanghelia care trasează paralele între căile lui Dumnezeu şi căile oamenilor este falsă conform Bibliei şi crudă pentru sufletele ascultătorilor. Credinţa lui Hristos nu merge paralel cu lumea, ci o intersectează. Venind la Hristos, noi nu aducem vechea viaţă la un nivel mai înalt, ci o lăsăm la cruce. Bobul de grâu trebuie să cadă în pământ şi să moară. Noi, cei care predicam evanghelia, nu trebuie să ne privim ca fiind agenţi de relaţii publice trimişi să aducă înţelegere între Hristos şi lume. Nu trebuie să ne imaginăm însărcinaţi să-l facem pe Hristos acceptabil lumii de afaceri, presei, sportului sau educaţiei moderne. Noi nu suntem diplomaţi, ci profeţi, iar mesajul nostru nu este un compromis, ci un ultimatum. Să predicam vechea cruce şi vom avea vechea credinţă.

CUM ÎNCEP TREZIRILE

     Istoria trezirilor din trecut ne descrie acest adevăr într-o lumină clară. Indiferent că studiezi Marea Trezire, A doua Mare Trezire, Trezirea galeză, revărsarea din 1906 de pe. Strada Azusa din Los Angeles, sau oricare alta perioada de trezire, vei găsi întotdeauna bărbaţi şi femei care mai întâi au suspinat înlăuntrul lor, dorind să vadă staus-quo-rul schimbat — în ei înşişi şi în bisericile lor. Ei au început să strige către Dumnezeu cu insistenţă; rugăciunea da naştere la trezire, care, la rândul ei, da naştere la mai multă rugăciune. E ca şi în Psalmul 80 unde Asaf deplânge starea tristă a timpului sau, zidurile dărâmate, animalele sălbatice, viile arse. Apoi în versetul 18 el se roagă: ; „înviorează-ne iarăşi şi vom chema Numele Tău!”

        Duhul Sfânt este duhul rugăciuni. Numai când suntem plini de Duhul simţim nevoia după Dumnezeu, ori încotro ne-am îndrepta. În timp ce conducem maşina duhul nostru se poate îndrepta în mod spontan spre Dumnezeu cu nevoile şi cererile noastre, cu mijlocirile noastre, chiar acolo, în mijlocul traficului. Dacă bisericile noastre nu se roagă, dacă oamenii nu au un apetit pentru Dumnezeu, atunci ce mai contează câţi vin la serviciile de închinare? Îl impresionează asta pe Dumnezeu?; Vă puteţi imagina îngerii spunând: „Oh, băncile voastre! Incredibil ce frumoase sunt! Aici în cer noi am vorbit de ele ani întregi. Şi luminile de la altar — ingenios! Felul în. Care aţi plasat treptele ce duc la amvon — e minunat…”Mă îndoiesc!

        Dacă nu vrem să experimentăm apropierea de Dumnezeu aici pe pământ de ce am mai vrea să mergem în cer? Acolo El este centrul a tot ce se întâmpla. Dacă nu ne bucurăm de prezenţa Lui aici şi acum, atunci cerul nu va mai fi cer pentru noi. De ce ar trimite El acolo pe cineva care nu-L doreşte cu pasiune aici pe pământ? Nu sugerez că am fi socotiţi neprihăniţi prin fapte, prin rugăciune sau prin orice alt act de devotament. Nu sunt legalist. Dar să nu ne eschivăm însă de la ce înseamnă cerul cu adevărat: să ne bucurăm de prezenţa lui Dumnezeu, să ne facem timp să-L iubim, să-L ascultăm şi să-I dăm laudă. Trezirea începe cu tine, dar ca să înceapă cu tine trebuie să începi tu în rugăciune, implorându-l pe Dumnezeu să schimbe viaţa ta ca să fi o unealtă bună în mâna stăpânului.Dumnezeu să te ajute!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s