Ridica-te si lupta

Ai vrut să faci un pas spre El,
Ai renunţat, iar ai păşit,
Şi când credeai că ai urcat
Deodată iar te-ai prăbuşit….

Când hotărâri iei să te-ndrepţi,
Să-ţi schimbi gândirea, caracterul,
Cel rău se luptă să le calci,
Şi tot departe-ţi pare cerul.

De vrei pe Domnul să-L slujeşti
Cu mai mult drag şi adorare,
Toate poverile îţi cresc
Iar lupta parcă-i şi mai mare.

Când cauţi glasul să-I asculţi
Şi te sileşti să-I fi plăcut,
Atunci vrăşmaşul mai aprins
Vrea să te vadă jos căzut.

Dar tu, când vezi că nu mai poţi,
Nu te sfii să-L chemi pe El,
Mai speră până când odată
Te vei trezi-n al Său castel.

Cu toată forţa ce-o mai ai,
Păşeşte, urcă, te ridică,
Şi nu lăsa ca vreo-ncercare
Să-ţi facă inima mâhnită.

Isus te-aşteaptă; la sfârşit,
Când vei privi la tot ce-a fost,
Vei mulţumi cu bucurie
Căci toate au avut un rost.

Autor: Anonim

Mergi inainte…

Dacă eşti trist pe calea vieţii
Să nu rămâi aşa,
Ci cauta-n zorii dimineţii
Să-ţi pui podoabele blândeţii
Şi să rămâi aşa.

Dacă ţi-e greu aici în viaţă,
Să nu dai înapoi.
Fă doar ce Biblia te-nvaţă,
Să mergi cu paşi grăbiţi în faţă
Ca-n urmă e noroi.

De vezi că eşti doar o tulpină,
Cere să fii udat.
Căci omul care e lumină,
În duh şi-n adevăr se-nchina
Şi-n slava e-mbracat.

De vezi că-I cerul înnorat
Să nu îţi fie frică.
Mergi doar în pace îmbrăcat
C-al veşniciei Împărat
Pe braţe te ridica.

De simţi crucea că e prea grea
Să n-o pui la pământ.
Mai du-o până-L vei vedea,
Pe El venind în slava sa,
Pe Cel ce-n veci e Sfânt.

De simţi păcatul că te-apasa
Să nu uil ţi ascuns.
Marturiserste-l şi te lasa,
Nu îl mai ţinea ascuns în casă
Destul te-a tot împuns.

Dacă eşti trist pe calea vieţii
Să nu rămâi aşa.
Ci fii în anii tinereţii
Şi-n anii scuti ai bătrâneţii
Smerit cu inima.

Autor: Sami Ghiran

Copilarie

Copilărie anotimp de primăvară,

Drum plin de flori, de dragoste şi dor

Te am în gând ca şi pe-un cântec de chitară

Şi copleşit de-al amintirilor fior,

        Te amintesc cu dor.

      

 Copilărie, amintiri îmbrăţişate,

 Cu dor de leagăn, timpuri fără-ngrijorari.

 Cu tine toate drumurile au fost pavate

 Cu veselie, zbor de păsări spre-alte zări

       Plin de cântări.

 

 Copilărie, lanţ cu zale de iubire

 Cu gândul păcii vieţile ni le-ai legat

 Trezeşti în noi dorinţe mari de fericire

 Ca-n urma ta parfumul minunat,

       Ni l-ai lăsat.

 

 Copilărie, cânt frumos de primăvară

 Eşti amintirea care darnic ne-a-ndulcit

 Tu încă laşi un dor şi-acum în inimioară

 Căci pari mereu un drum preafericit,

        Fără sfârşit.

 

Copilărie tu eşti şi-astazi amintită

Chiar şi de Isus Regele iubit,

Că-mpărăţia Lui nu poate fi primită

Dacă, ca un copil nu ne-am smerit,

        Pan la sfârşit.

 

Autor: Sami Ghiran

Mai e puţin

Mai e puţin şi voi pleca
Spre zările albastre.
De lumea-aceasta voi uita
Căci veşnic mă voi bucura
Printre milioanele de astre.

Mai e puţin şi-am să pornesc
Spre patria de sus.
Acolo ştiu, am să-nfloresc
Şi n-am să mai îmbătrânesc
Căci voi fi cu Isus.

Mai e puţin şi am să zbor
Spre ţara minunată.
Spre ţara ce-o aştept cu dor,
Unde al vieţii sfânt izvor
Nu seacă niciodată.

Mai e puţin, foarte puţin
Şi voi pleca acasă.
Napoi în lumea n-am să vin
Căci voi cunoaşte pe deplin,
Cetatea cea frumoasă.

Mai e puţin şi voi primi
Cununa bucuriei.
Dar pân-atunci mă voi sili
Şi viaţa îmi voi sprijini
Pe Domnul veşniciei.

Autor: Sami Ghiran

Pe calea vietii

Pe calea vieţii sunt şi răni,
Dar nu-s atât de grele
Şi sunt lăsate-n aşa fel,
Încât să poţi cu ele.

Nimic nu ţi-a fost dat să duci
Din ce tu nu poţi duce.
Nimic din lume nu întrece,
Iubirea de pe cruce.

În viaţa eşti şi doborât,
Dar nu învins de tot,
Învingător ajungi atunci
Când ai pe buze, POT.

Practică astăzi, bunătatea.
Pacea să crească-n tine.
Luptă-n toate cu credinţă,
Să fie şi mai bine.

Ştiu că e greu, dar rabdă-n toate,
Să poţi primi salvarea,
Căci viaţa trăită cu Domnul
E o binecuvântare.

Nu greul te face să simţi
Că-i mai aproape Domnul?
Când simţi durere, suferinţă
Te părăseşte somnul.

E necesară şi durerea
Căci fără ea nu-i viaţă,
Ea te căleşte, te ajută
Şi să trăieşti te-nvaţă.

Când ochii-ţi varsă lacrimi iar
Şi fata ţi-e aplecată,
Ridică-ţi tu privirea-n sus,
Spre ţara minunată.

Acolo e-al tău Salvator
Care te-ntăreşte,
Încrede-te mereu în El,
El nu te părăseşte.

Autor: Sami Ghiran

Nimic nu-i prea greu

Nimic nu-i prea greu, Doamne cu tine

Nici drumul, nici crucea care-o am de dus.

Cu tine străbat şi zile senine,

Căci tot ce îmi dai tu, e de la Isus.

 

Nimic nu-i prea greu, Doamne cu tine,

Eu pot să păşesc printre lacrimi şi spini

Şi pot să ajung şi la capăt cu bine,

Căci rana din suflet doar tu mi-o alini.

 

Nimic nu-i prea greu, Doamne cu tine,

E greu doar atunci când în urmă te las,

E greu când nu vreau să văd lângă mine

Şi când fără tine, eu fac, încă-un pas.

 

Nimic nu-i prea greu, Doamne cu tine

Chiar dacă adesea abia pot să merg

Şi-atunci tu Isuse,  te-apropii de mine

Şi-mi dai iar putere să pot să alerg.

 

Nimic nu-i prea greu, Doamne cu tine

Ce pot să păţesc lângă tine Isus?

Tu-mi schimbi suferinţa în clipe senine

Şi-mi dai magăiere din ţară de sus.

 

Autor: Sami Ghiran

 

 

Isus singura scapare

Şi chiar dacă valurile-nfuriate

Lovesc mereu în barca mea

Eu nu mă tem, căci Domnul poate

Să potoleasca iar furtuna.

 

La glasul lui totul se-opreşte

Când spune taci şi fără gura,

Vântu-nfuriat se linişteşte

Se face linişte-n natură

 

De nici-un rău nu mă mai tem

Căci ma-mbrăcat cu fericire

Şi totdeauna când îl chem

El îmi răspunde cu iubire.

 

Chiar dacă pare câteodată

Că-ntărzie să îmi răspundă,

Ştiu că de El e controlată

Orice clipă, orice secundă.

 

Îmi dă putere să aştept

Şi să rezist în încercare

Şi inima ce-mi bate-n piept

O face pentru El mai mare.

 

Chiar dacă trebuie cu greu

Să lupt ca să merg înainte,

Cu mine-l voi avea mereu

Pe Dumnezeu al meu părinte.

 

Şi chiar de valurile toate

S-ar ridica-mpotriva mea,

Eu nu mă tem, căci Domnul poate

Să potolească iar furtuna.

 

Autor: Sami Ghiran

 

 

Să fiu mai bun

 

  Să fiu mai bun în orice clipă
  Să nu fac din har, o risipă
  Eu oricum nu pot să-l plătesc
  Şi tot ce fac e să primesc.

   Să fiu mai bun la orice ceas
   Şi de ar fi ultimul pas,
   Să nu las timpul ce-a rămas,
   Să fiu mai bun în orice ceas.

   Să fiu mai bun în orice zi
   Şi cât lumina voi privi.
   Să am un ţel, cel mai curat,
   Să fiu mai bun la mine-n sat.

   Să fiu mai bun în săptămâna,
   Să mă grăbesc cu vorbă bună,
   Cu mâna fapte bune ca să fac,
   O săptămână ce-i? Un fleac.

   Să fiu mai bun cu fiecare lună
   Chiar de norii negri şi apele cu spumă
   S-ar năpusti asupra mea,   
   Să fiu mai bun, aşa voi câştiga!

   Să fim mai buni cu fiecare an
   Nu doar când spunem la mulţi ani!
   Şi fiecare an să fie,
   O roadă bună pt veşnicie.

   Să fiu mai bun în orice vreme
   Şi chiar de ploaie eu îmi fac pene,
   Că am un preţ şi o răsplată,    
   Deci, nu pierd vremea niciodată.

Autor:Viorel Neag

Un an nou

Un an nou bun şi fericit
Să-ţi fie visul împlinit!
De-i visul ce te duce-n sus,
În ţara sfântă a lui Isus.

Un an nou bun şi plin cu spor,
Să dai în toate ajutor!
Celor ce-ţi cer puţină pâine
Şi azi ca ieri, la fel şi mâine.

Un an nou bun şi sănătos,
În care să fi mai milos!
Şi din câştigul care-l ai;
Să dai o parte pentru rai.

Un an nou bun şi mai bogat,
Şi chiar de-ai fi greu încercat;
Tu să rămâi pe temelia,
Ce-ţi garantează bucuria.

Un an nou bun şi fericit;
Să ai şi har, să fi iubit!
Credinţa ta să urce-n sus,
Fi plin de pace cu isus!

Un an nou bun şi sănătos,
Tot mai aproape de Cristos!
Cu gândul îndreptat spre rai,
Să fi mai fericit când dai.

Un an nou bun şi plin de iubire,
Credinţă, pace, împlinire.
Privirea ta să zboare-n sus,
Spre ţara sfântă a lui isus.

Autor: Sami Ghiran

Mi-a vorbit Dumnezeu

În zori de zi când mă trezesc
Mă plec smerit şi îi mulţumesc
Lui Dumnezeu şi lui Isus
Prin Duhul său trimis de sus

Căci noaptea el ma privegheat,
De grijă Domnul mi-a purtat,
Un somn plăcut şi liniştit
Mi-a dat Isus, al meu iubit.

Vedenii, vise, el mi-a dat,
Prin Duhul Sfânt ma cercetat,
În miez de noapte mi-a vorbit
Şi vocea eu i-am auzit.

El mă învăţa, mă sfătuia,
Prin susur blând El îmi vorbea,
Lumină de sus îmi dădea
El, Domnul mă călăuzea.

De acea-n zorii zilei,
Eu voi mulţumii lui Dumnezeu
De tot ce el mi-a dăruit
În noaptea-n care mi-a vorbit.

Autor: Alex Stiolea